Faptele Apostolilor 25-27

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

25 Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezareea în Ierusalim. ² Preoţii cei mai de seamă^(A) şi fruntaşii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă ³ şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau^(B) o cursă, ca să-l omoare pe drum. ⁴ Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea şi că el însuşi are să plece în curând acolo. ⁵ „Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine şi, dacă^(C) este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască”. ⁶ Festus n-a zăbovit între ei decât opt sau zece zile, apoi s-a coborât la Cezareea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător şi a poruncit să fie adus Pavel. ⁷ Când a sosit Pavel, iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat şi au adus împotriva lui multe^(D) şi grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi. ⁸ Pavel a început să se apere şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic nici^(E) împotriva Legii iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva cezarului”. ⁹ Festus, care voia^(F) să capete bunăvoinţa iudeilor, drept răspuns a zis lui Pavel: „Vrei^(G) să te sui la Ierusalim şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?” ¹⁰ Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al cezarului, acolo trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine. ¹¹ Dacă^(H) am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte, dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer^(I) să fiu judecat de cezar.” ¹² Atunci, Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De cezar ai cerut să fii judecat, înaintea cezarului te vei duce”.

Împăratul Agripa la Cezareea

¹³ După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezareea, ca să ureze de bine lui Festus. ¹⁴ Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel şi a zis: „Felix a lăsat în temniţă pe un^(J) om ¹⁵ împotriva^(K) căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii iudeilor şi i-au cerut osândirea. ¹⁶ Le-am^(L) răspuns că la romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât. ¹⁷ Ei au venit deci aici şi, fără întârziere^(M), am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător şi am poruncit să aducă pe omul acesta. ¹⁸ Pârâşii, când s-au înfăţişat, nu l-au învinuit de niciunul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu. ¹⁹ Aveau împotriva lui numai^(N) nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus, care a murit şi despre care Pavel spunea că este viu. ²⁰ Fiindcă nu ştiam ce hotărâre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri. ²¹ Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărârii împăratului şi am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la cezar.” ²² Agripa^(O) a zis lui Festus: „Aş vrea să aud şi eu pe omul acela”. „Mâine”, a răspuns Festus, „îl vei auzi”. ²³ A doua zi deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo. ²⁴ Atunci, Festus a zis: „Împărate Agripa şi voi toţi care sunteţi de faţă cu noi, uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată^(P) mulţimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigând că nu trebuie să^(Q) mai trăiască. ²⁵ Fiindcă am înţeles că n-a făcut^(R) nimic vrednic de moarte şi fiindcă singur^(S) a cerut să fie judecat de cezar, am hotărât să-l trimit. ²⁶ Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el, de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie. ²⁷ Căci mi se pare fără noimă să trimit pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pârât.”

Pavel înaintea lui Agripa

26 Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel: ² „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei, ³ căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă. ⁴ Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. ⁵ Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă^(T) a religiei noastre. ⁶ Şi^(U) acum sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei^(V) pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri ⁷ şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece^(W) seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi^(X) şi noapte. Pentru această nădejde^(Y), împărate, sunt pârât eu de iudei! ⁸ Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii? ⁹ Şi^(Z) eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, ¹⁰ şi aşa^(AA) am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la^(AB) preoţii cei mai de seamă şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. ¹¹ I-am pedepsit adesea în toate sinagogile^(AC) şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine. ¹² În^(AD) acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă. ¹³ Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui. ¹⁴ Am căzut cu toţii la pământ, şi eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: ‘Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş’. ¹⁵ ‘Cine eşti, Doamne?’ am răspuns eu. Şi Domnul a zis: ‘Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. ¹⁶ Dar scoală-te şi stai în picioare, căci M-am arătat ţie ca^(AE) să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. ¹⁷ Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor, la^(AF) care te trimit, ¹⁸ ca să^(AG) le deschizi ochii, să^(AH)se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu şi să^(AI) primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea^(AJ) împreună cu cei^(AK) sfinţiţi.’ ¹⁹ De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti. ²⁰ Ci am^(AL) propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte^(AM) vrednice de pocăinţa lor. ²¹ Iată de ce au pus iudeii^(AN) mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare. ²² Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce^(AO) au spus prorocii şi Moise^(AP) că are să se întâmple, ²³ şi anume că^(AQ) Hristosul trebuie să pătimească şi că^(AR), după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va^(AS) vesti lumină norodului şi neamurilor.” ²⁴ Pe când vorbea el astfel, ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti^(AT) nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.” ²⁵ „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite. ²⁶ Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ! ²⁷ Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.” ²⁸ Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” ²⁹ „Fie curând^(AU), fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”

Nevinovăţia lui Pavel recunoscută

³⁰ Împăratul, dregătorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au sculat. ³¹ Şi când au plecat, ziceau^(AV) unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare”. ³² Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă^(AW) n-ar fi cerut să fie judecat de cezar”.

Plecarea lui Pavel la Roma

27 După ce s-a hotărât^(AX) să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu. ² Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh^(AY) Macedoneanul din Tesalonic. ³ A doua zi, am ajuns la Sidon, şi Iuliu, care se purta^(AZ) omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei. ⁴ După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. ⁵ După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. ⁶ Acolo, sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea. ⁷ Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. ⁸ De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea. ⁹ Trecuse destul de multă vreme şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că^(BA) trecuse chiar şi „vremea postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi ¹⁰ şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre”. ¹¹ Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel. ¹² Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. ¹³ Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei. ¹⁴ Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. ¹⁵ Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui. ¹⁶ Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre. ¹⁷ După ce au ridicat-o, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt. ¹⁸ Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, ¹⁹ şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am^(BB) lepădat uneltele corabiei. ²⁰ Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. ²¹ Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci, Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. ²² Acum, vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri şi nu va fi altă pierdere decât a corabiei. ²³ Un înger^(BC) al Dumnezeului al căruia^(BD) sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte ²⁴ şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine’. ²⁵ De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci^(BE) am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. ²⁶ Dar trebuie să dăm peste un ostrov.” ²⁷ În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. ²⁸ Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni. ²⁹ De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei şi doreau să se facă ziuă. ³⁰ Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei, ³¹ Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi”. ³² Atunci, ostaşii au tăiat funiile luntrii şi au lăsat-o să cadă. ³³ Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură. ³⁴ De aceea, vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră şi nu vi se va pierde niciun^(BF) păr din cap.” ³⁵ După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a^(BG) mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. ³⁶ Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat. ³⁷ În corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete^(BH). ³⁸ După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare. ³⁹ Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul, dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă. ⁴⁰ Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor, apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal. ⁴¹ Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a^(BI) înfipt corabia, şi partea dinainte a corabiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor. ⁴² Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. ⁴³ Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ, ⁴⁴ iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au^(BJ) ajuns toţi teferi la uscat.